joi, 31 ianuarie 2013

Teatrul de Sufragerie anunta deschiderea stagiunii 2013, cu doua evenimente de exceptie Bucuresti, 30 ianuarie 2013

La sfarsitul acestei saptamani, proiectul cultural Teatrul de Sufragerie isi deschide noua stagiune de spectacole cu doua evenimente remarcabile, in care doar spectatorul detine cheia povestii, a lui este misiunea de a face un singur pas pentru a trece dincolo de prag. “USI DESCHISE SAU USI FARA SECRETE”, este o instalatie de teatru in premiera la care moneda de schimb sunt secretele, pe care le auzi, le simti, le vezi alaturi de actori, regizori si producatori ai acestui proiect de teatru. 

Spectatorii vor trece printr-un labirint in care orice lume este posibila si unde sunt invitati sa guste din intimitatea si povestile care se deschid in spatele fiecarei usi dintr-un spatiu neconventional: o casa interbelica de pe strada cobalcescu nr. 51. Evenimentul va avea loc vineri 1 februarie intre orele 20.00-22.00, si este de preferat ca accesul sa se faca la fiecare 20 de minute, pentru a pastra atmosfera lejera dar si magia intamplarilor. Al doilea eveniment, este spectacolul de teatru Zorba, dupa romanul cu acelasi nume al lui Kazantzakis, intrepretat de Ioan Mihai Cortea, castigatorul premiului “Stefan Iordache” , cel mai bun actor la Gala Hop in 2010 si Silvian Valcu. Sambata 2 Februarie 2013, de la ora 20.00. Asa cum notau criticile post premiera, “Cortea îl creează pe Zorba ca pe muchie de cuţit: să îl facă credibil aici, în faţa publicului de teatru, detaşându-l de celebrul Zorba din film. Textul te pătrunde şi rămâne ca amintirea unei furtuni care, după ce ţi-a lăsat o stare de adâncă nelinişte, te încurajează la meditaţie." Dramatizarea acestui spectacol ii apartine tot lui Ioan Mihai Cortea.

De ce Teatrul de Sufragerie? Imagineaza-ti o seara, in care iti inviti cei mai buni prieteni si le povestesti despre tine si viata ta. Si e pe bune. Fara cortina. Fara lumini si efecte speciale, fara decoruri prefabricate. E ca si cum ai fi gol in fata oglinzii tale si te descoperi. Diferenta este ca esti privit in ochi de alti ochi. Care te privesc. Altfel, vii la teatrul de Sufragerie, la noi acasă ca la tine acasă, te descalţi, iei un loc pe pernă, sau pe fotoliu, e cald, e viu, e colorat. Apoi, te trezeşti că cineva îţi vorbeşte. Doar ţie si celorlalti 19 spectatori care pot fi prietenii tăi. O experienţă unică, intimă, personală. Un altfel de teatru, un altfel de spectacol. ACASĂ. Este un transfer de emoţie ca într-o atingere. Iar tu faci parte din spectacol. Aşa că lasă-te purtat de poveste. Deja îi aparţii. Sau ea îţi aparţine ţie? 

Din ianuarie 2012 jucam pe Grigore Cobalcescu nr. 51 (langa Cismigiu) la etajul 1. Tot aici ne gasiti si in februarie 2013. Detalii si rezervari la teatruldesufragerie@gmail.com, tel 0734.397.375 sau chiar pe teatruldesufragerie.blogspot.com (foarte curand transformat in teatruldesufragerie.ro)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu